Puștii antrenați de Lucian Burchel au lăsat mingile în saci pentru o zi și s-au pregătit pentru meciurile cu Cehia sau Irlanda escaladând pereții munților și întrecându-se la tir cu arcul în ultimele zile de cantonament.
Cheile Dobrogei seamănă cu o grădină părăsită. Una frumoasă, care te atrage imediat. Liniște, prea multă liniște, și nici picior de om. Asta până când apare autocarul albastru brăzdat pe ambele părți cu tricolorul României. „Hai să vedem ce avem de făcut azi”, se aude vocea antrenorului Burchel, în timp ce băieții săi, îmbrăcați în tricourile albe de prezentare, coboară adormiți din mașină. „Ne-am gândit să-i scoatem pe jucători din ritmul obișnuit. Fotbal, fotbal și iar fotbal. E bine să mai schimbe un pic activitățile”, explică acesta rolul team-buildingului.
Vipere în loc de mingi Oamenii de la Active Training, gazdele puștilor, sunt deja pregătiți. Sacii plini de căști de protecție stau aruncați pe jos lângă niște fișe pe care jucătorii naționalei le primesc imediat: „Aici aveți programul. După ce îl citiți, să veniți lângă mine pentru un scurt instructaj”, spune Șerban, șeful tricourilor albastre de la Active. Băieții citesc cu atenție, apoi se strâng în jurul instructorului: „Ne vom împărți în două grupe. Una va merge la escaladă, iar cealaltă va învăța să tragă cu arcul. Apoi, avem traseu de orientare cu busola. Cinci kilometri de mers și vă rog să nu vă speriați dacă vedeți vipere”. Copiii fac imediat ochii mari: „Viperee?!?!”. Antrenorul Burchel și instructorul Ștefan încearcă să-i liniștească, explicându-le că șerpii nu reprezintă un pericol atât timp cât jucătorii nu îi vor provoca. „Și, până la urmă, dacă vedem vreo viperă șutăm în ea, că doar d-aia suntem fotbaliști”, se amuză, în final, tricolorii mici.
„Nu e greu, dar îmi tremură picioarele” Băieții naționalei descoperă că șosetele albe pe care le au toți îi protejează de vipere și trec rapid la ateliere: „Nu știm exact de ce, dar albul derutează viperele”, explică cei de la Active. Așadar, două grupe: unii la escaladă, ceilalți la arcuri. Pentru alpiniști urmează iar instructaj și, mai dificil, echiparea. „Hai, cine vrea să fie primul”, întreabă Spike, un alt bărbat în tricou albastru. Liniște printre jucători, nimeni nu îndrăznește să atace peretele înalt cât un bloc de trei etaje. „Hai că mă duc eu”, își ia inima-n dinți Alex Giurgiu. Trei puncte de sprijin, pași mici și colaborare perfectă pentru un începător cu ceilalți doi băieți care îi filetează coarda. Coboară fără probleme și împărtășește experiența următorilor pe listă: „Frate, nu e greu, dar îmi tremură picioarele de nu mai știu de mine”.
Cu busola spre focul de tabără La arc lucrurile sunt mai simple pentru juniorii României. Puștii învață repede cum trebuie să tragă și, spre deosebire de restul colegilor de la alpinism, au și pulsul normal. „Trebuia să aducem și pulsometrele”, glumește Burchel uitându-se la olteanul Gugu cum se chinuie să treacă de cel mai greu punct al traseului. Pentru jucători, ziua nu s-a încheiat aici, ci abia spre seară, în fața unui foc de tabără, după kilometri de mers pe jos și de lucru la atelierele pregătite special pentru cei care ne vor reprezenta în iulie la Europene.
Am vrut să creștem prin acest team-building coeziunea din cadrul grupului într-un timp cât mai scurt. Cred că ziua asta îi va ajuta și în viața personală, nu doar pe teren Lucian Burchel, antrenor România U19
Exercițiile au fost de intensitate medie, pentru că am avut un grup de sportivi, adică oameni cu o bună condiție fizică Șerban Ionescu, Active Training
De regulă, la noi apelează mai mult companiile. Nu am mai avut până acum un grup de sportivi Șerban Ionescu, Active Training
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER